Insula Thassos (3)

16 06 2009

Ne continuăm turul şi ajungem la unele dintre cele mai interesante locaţii din insula Thassos, abandonate aproape în totalitate pe timpul iernii, pline însă de viaţă vara: Psili Ammos, cu o plajă frumoasă care combină o zonă nisipoasă cu una stîncoasă, marea este ideală pentru înot, iar numeroasele taverne aflate în marginea plajei invită la siestă şi la un ouzo savurat în briza mării.

Psili Ammos

Psili Ammos

Urmează Astris, o plajă pitorească cu nisip auriu şi pini ce aproape ajung în mare, şi cu taverne unde puteţi savura produse de pescărie. Plecînd din Astris urmăm şoseaua care traversează un peisaj spectaculos, putem face un popas la Mănăstirea Arhanghelul Mihail,

Mănăstirea Arhanghelul Mihail

Mănăstirea Arhanghelul Mihail

înainte de a ajunge la Alyki, unde ni se oferă ochiului un adevărat spectacol: două golfuri pereche, cu apă de smarald, despărţite de o peninsulă care în antichitate era plină de viaţă, iar astăzi este un muzeu arhelologic in-situ.Şi aici tavernele umbroase vă aşteaptă să savuraţi specialitatea locului – caracatiţă uscată la soare şi apoi pregătită la grătar.

Alyki

Alyki

Ajungem în fine la Kinira, un frumos sătuc lîngă mare în faţa căruia se ridică din mare o mică insulă verde, acoperită de pini şi măslini, ce poartă acelaşi nume: Kinira. Lîngă Kinira se află o faimoasă plajă: Paradise Beach. Peisajul devine de acum verde şi mult mai viu, şi ajungem în Skala Potamia, o aşezare ce se întinde de-a lungul unei plaje cu nisip alb şi fin. Din Skala Potamia se poate vizita cu barca mica insulă Kramboussa, unde se găseşte o mică biserică. Plaja se întinde de-a lungul întregului golf, la fel şi terasele şi tavernele.

Skala Potamia

Skala Potamia

Urmînd linia golfului ajungem în zona Golden Beach, una din cele mai frumoase plaje ale insulei, unde pare că pădurea de pini şi marea se contopesc. Aici găsiţi numeroase taverne şi cafenele, unde puteţi savura deopotrivă un ouzo sau o mîncare tradiţională, precum şi marea şi soarele.

Golden Beach - Skala Panagia

Golden Beach - Skala Panagia

Urcînd pe drumul spre munte ajungem în Panagia, o aşezare de un pitoresc ieşit din comun, cu case tradiţionale, străzi foarte înguste ce urcă pe alocuri pante abrupte. Panagia este faimoasă datorită obiceiurilor păstrate cu sfinţenie de localnici, datorită dulciurilor tradiţionale şi nu în ultimul rînd apei cistaline ce izvorăşte din muntele de marmură. De altfel, în centrul Panagiei există o cişmea cu apă rece şi critalină, iar legenda spune că cine bea apă de aici se va întoarce mereu în Panagia.

Panagia

Panagia

Plecînd din Panagia, şoseaua traversează creasta muntelui printr-o pădure deasă de pini, trecînd pe lîngă cîteva exploatări de marmură. Şi iată-ne înapoi în Limenas, unde putem savura, mai ales spre seară, tradiţionalele preparate culinare thassiene la una din tavernele ce mărginesc golful şi portul. Şi nu în ultimul rînd ne putem gîndi la această insulă minunată, binecuvîntată de zei, care ne lasă în amintire imagini de neuitat, care ne vor îndemna mereu să revenim.

Reclame




Insula Thassos (2)

9 06 2009

Iată în cele ce urmează un tur al insulei, care trebuie făcut de preferinţă în prima sau a doua zi după sosire.

Vom porni din capitala insulei, Limenas, la care se face însă deseori referire şi cu numele de Thassos. Limenas este centrul administrativ şi comercial al insulei. Portul Limenas leagă insula Thassos cu portul Keramoti de pe continent prin numeroase curse de ferry-boat şi nave Delfin. În ciuda afluxului tot mai mare de turişti de la an la an, Limenas nu şi-a pierdut farmecul autentic şi plajele nisipoase cu ape limpezi. Aici găsim ce mai animată viaţă din întrega insulă, aici se află sucursalele principalelor bănci, supermarketuri, numeroase taverne, cafenele şi baruri. Viaţa de noapte este şi ea destul de agitată în Limenas.

Limenas

Limenas - Thassos

Plecăm aşadar din Limenas urmînd şoseaua spre sud, trecem pe lîngă Glykadi, unde există cîteva hoteluri de lux, dar şi o plajă frumoasă şi bine întreţinută. Mai departe ajungem în Pachis, o aşezare ce se întinde pe ambele părţi ale şoselei. Se spune că plaja de aici este una din cele mai bune din insulă, datorită apelor liniştite şi puţin adînci. Următoarea oprire ar fi Skala Rachoni, care se află la capătul unei plaje lungi, cu nisip auriu şi ape limpezi, unde ne putem odihni la umbra pinilor care cresc la marginea nisipului.

Skala Rachoni

Skala Rachoni

Ajungem apoi în Prinos, una din cele mai mari aşezări alei insulei Thassos. Portul Skala Prinos asigură legătura între insulă şi Kavala prin numeroasele curse de ferry-boat şi nave Delfin. Skala Prinos este şi un important centru turistic, plaja de la Dassylio fiind deosebit de căutată. Mergînd spre sud, ajungem la Skala Sotiros, o localitate care se întinde de-a lungul şoselei, unde găsim o plajă îngustă, dar liniştită. Următoarea staţie ar putea fi Skala Kallirachi, construită de-a lungul coastei, cu pîlcuri de pini ajungînd pînă pe plajă. Mai departe, urmînd firul şoselei ajungem la Skala Maries, o aşezare tipic pescărească, deosebit de pitorească. Ajungem astfel în Limenaria, o aşezare cu pretenţii de oraş, şi pe bună dreptate, fiind a doua ca mărime în insulă. Aici se poate vizita „Palataki” o construcţie cu două etaje ridicată în 1903 de compania minieră germană Speidel pe o stîncă ce domină marea.

Limenaria

Limenaria - Vedere spre Palataki

Plecînd mai departe vom ajunge la Potos, un binecunoscut centru turistic, unde practic oricine poate găsi ceea ce îşi doreşte în materie de distracţie la mare. De pe plaja din Potos se poate zări spre sud silueta Muntelui Athos.

Potos

Plaja din Potos

(Va urma)